Am o secție despre conversațiil pe care le am pe stradă, în magazine, în mijloacele de transport. Fiind la București, scriu pe românește. Am noroc că prietena la care stau, Liliana Iacob, este o stea a limbii române și a corectat textul. Ea n-are vină pentru ceea ce scriu… numai corect să fie.
În mășină. Eram așezată pe primul scaun și s-au urcat o doamnă cu un băiat de vreo 9 ani. El s-a agățat de ușă. I-am spus că era periculos și și-a schimbat punctul de sprijin. Mai târziu, s-a urcat o altă doamnă care s-a ținut și ea tot de la ușă. I-am făcut un semn din ochi băiețelului câtre doamna. Și i-am spus : « Doamna este deja adultă ; sau nu i-a spus nimeni, sau n-a ascultat. Tu ai ascultat. Felicitări ! » În acel moment ochii copilului au strălucit de fericire și am fost pe aceeași dimensiune. I-a venir rândul să coboare, mi-a făcut semn cu mâna și când a fost pe trotuar am « văzut » că-i povestea mamei sale ce se întâmplase. Când mi se întâmplă așa ceva, am impresia că am transmis ceva.
Tot în mașină. Mă întorceam la prietena mea și am vrut să știu la ce oră trecea mâșina. O doamnă a răspuns că la fără 20 de minute. A doua zi am fost la stație la și 27 de minute, în caz… Am așteptat până la și 15. A trecut un domn cu un aparat de fotografiat (prietena mea locuiește pe lângă lacul de nuferi). L-am întrebat pe domnul acela dacă a făcut poze interesante. Mi-a spus că puține, pentru că erau cuiburi și păsări mici cu mamele lor și nu voia să le deranjeze. Mi s-a părut un gest nobil. L-am întrebat la ce oră trecea mășina, dar nu era din zonă. I-am povestit că așteptam de mult și s-a oferit să mă conducă pentru că, a adăugat, nu putea să mă lase în drum. Un om foarte nobil, v-am spus.
Tot în mașină. Mașina care îmi trebuia tocmai plecase când ajungeam la stație. M-am urcat în următuarea mașină a altei linii și l-am întrebat pe șofer dacă trecea pe la metrou. – « Nu. Dar dacă sunteți pe fază, puteți să-l prindeți pe colegul din față ». Mășina din față era separată de a noastră de un camion lung și de două mașini. I-am răspuns : « Nu știu dacă pot să alerg așa mult până-l prind ». Doar că în acel moment, camionul și-a schimbat culoarul și nu mi-au rămăs în față decât două mășini. « V-am spus să fiți pe fază, adică în gura ușii, gata să coborâți ! ». Atunci am văzut că mașina din față se apropiase de stație… dar a « noastra » nu, pentru că era blocată în trafic. M-am așezat repede « în gura ușii » și șoferul « meu » m-a întrebat : « Dacă vă las aici vă convine ? » A fost o clipă în afăra timpului, pentru că am înțeles că îmi făcea o favoare, că știa că voi prinde mășina din față și am răspuns imediat : « Da ! ». Am alergat și înainte să mă urc în mășina cealaltă, i-am făcut un semn de mulțtumire, el mi-a făcut un semn din cap și am împărțit o clipă în afară timpului.
La un magazin. Căutam ardei verzi pentru prietena mea și-l văd pe un domn care alegea ardei galbeni-albi dintr-o ladă, din alta, din încă una și dintr-o a patra. Când a terminat treaba și voia se plece, l-am întrebat : – « Lăsați lăzile așa ? – Păi, așa le-am găsit. – Ați fi putut să le aranjați. » i-am răspuns. Atunci domnul a aranjat una și a plecat. I-am spus că ar fi putut să facă mai bine, dar n-a mai ascultat. Când m-am apropiat de casă, l-am văzut pe domnul aproape de mine, el m-a văzut, dar ne-am ignorat. Pe urmă m-am dus la stație și am așteptat vreo 20 de minute făra să vină mășina. Dintr-o dată, cine apare ? Domnul ! M-am utat la el, s-a utitat la mine, eu n-am spus nimic și deodată spune el : – « Iar ne întâlnim ! – Este un semn al destinului »- i-am răspuns. I-am povestit că mă întorsesem la sectorul legumelor ca să iau un brocoli pentru prietena mea, că am profitat să golesc o ladă care avea doar trei roșii și că l-am văzut pe un vânzător aranjând lăzile cu ardei. Când l-am întrebat de ce, el a zis : « Ca să arate frumos ». I-am spus că oamenii nu prea sunt atenți… dar el a insistat și mi-a mulțumit pentru că aranjasem roșiile.
Domnul mi-a explicat că înaintea lui o doamnă răsturnase toate lăzile ardeilor. I-am răspuns că nu era un motiv. Domnul a adăugat că noi nu puteam să le aranjăm pe toate. Am replicat că una în plus sau în minus era deja ceva. În acel moment a apărut un băiat de vreo 11 ani care colecta sticlele plastice de la gunoi. Eu aveam una de apă minerală aproape goală și i-am făcut semn că putea s-o ia. A luat-o, a vârsat apa pe jos și a aruncat capacul sticlei printe plantele din stație. M-am dus la el și i-am spus că așa ceva nu se făcea și am vrut să-i au sticlă înapoi. El a rezistat, dar am invins si i-am spus că lucrurile nu mergeau așa și că trebuia să ia capacul. L-a căutat și l-a pus la gunoi. Atunci i-am dat sticla înapoi și el mi-a mulțumit. Domunul asistase la scenă fără să scoată un cuvânt. I -am spus că de acum încolo acest băiat nu va mai azvârli capacele sticlelor oriunde. In creierul domnului ideile își căutau un drum și când m-a înțeles a avut un zâmbet și mi-a urat sănătate și numai bine înainte să se urce în mașina care venise.
La un alt magazin. Este un magazin francez care a suprimat casierele ; tendință de eliminare a locurilor de muncă peste tot, atât în Elveția, cât în Franța și aici. Erau două locuri unde oamenii puteau plăti cu numerar și câteva case unde se putea plăti doar cu card. Proprietarii magazinului, știind că nu toată lumea se descurcă cu asemenea mașini, au pus o casieră-vînzătoare să-i ajute. Dar deja la coadă oamenii o chemau, îi puneau întrebări. Doamna alerga la dreapta, la stânga, jos, sus și m-a ajutat și pe mine. Când am terminat, i-am spus că avea o muncă grea. « De unde știți ? Sunteți șaman ? Nu, i-am zis, doar văd. » Atunci mi-a zâmbit și eu la fel. Ne-am înțeles. Ce bine !
O armată de iubitori ! Care ? Țințarii. Sunt de o generație nouă pentru că nu fac zgomot, doar simți deodată că te-au înțepat. Așa că am picioarele cu mușcături, par că sunt un tablou modern.
Temperatura în București. Majoritatea timpului a fost între 40 °C și 43 °C la umbră. Predicțiile după plecarea mea sunt de 27 °C – 29 °C. Ce se spun… Bucureștiul m-a văzut și s-a înfierbăntat. Dacă mi-a fost cald ? Da, dar am găsit pe drum locuri unde puteam cumpăra apă de izvor și asta a fost foarte bine. Am putut cutreiera străzile de sus in jos și de jos în sus, de la Universitate la Piața Unirii, am fost pe la Bucur Obor și la Dragonul roșu. Am primit alarme de caniculă pe telefonul mobil dar nu mi-a păsat și nu mi s-a întimplat nimic.
Surpriză plăcută ! În câteva locuri am întâlnit niște instalații care împrăștiau pe trotuar un nor de picături fine de apă pentru a răcori trecatorii înfierbântați. M-am scăldat cu voluptate în el minute în șir ! Dacă aș fi putut, aș fi luat una cu mine. Felicitări Primăriei pentru inițiativă. Instalația se găsește pe lângă piața Unirii.
Un regret. Aici, în București ,ca și la Neuchâtel, magazinele particulare sau mici dispar. Am vrut să mă duc la niște mercerii care erau în Bucureștiul vechi dar s-au desființat. Ce păcat ! Și încă ceva : tare mult îmi plac plăcintele cu brânză dulce sau cu dovleac. Locurile unde le cumpăram sunt mai puține iar cel care le făcea pe cele mai bune este în concediu. Noroc că prietena mea mi-a făcut ieri surpriza de a-mi pregăti o tavă întreagă cu aceste plăcinte minunate din care o parte mi-am pus în bagaje.
Liens vers :
- Conversations à Paris.6 ;
- Conversations de rue en patchwork ;
- Conversations.3 ;
- Conversations.4 ;
- Conversations.5 ;
- Conversations.7 ;
- Conversations 9 ;
- Conversations.10 ;
- Conversation en allant au bord du lac ;
- Attitude des clients, confinement ou non ;
- Le personnel à la caisse des grands magasins ;
- Commentaires sur les conversations.
Si vous souhaitez laisser un commentaire, il y a deux façons de procéder :
- directement par courriel (voir contact sur ma page d’accueil) ;
- ou si vous avez une plateforme WordPress, vous pouvez facilement l’insérer au bas de cette page.
Le Monde de Zully 