Aniii trec unul după altul dar nu seamană între ei : trecerea perioada 2021-2022 a fost plină de spectacole, ceea 2022-2023 mi-a dat de înțeles că putea să -mi ofere ocazie de a merge în turnee.

Primul turneu în 2023 a fost la Alexandre. Je raconte ici.

Al doilea are loc la prietena mea Liliana. Aș putea să spun că ea face parte din peisajul meu de totdeauna. De astă dată, o forță mă împinge să merg la București la sfârșitul lui ianuarie, în plină iarnă, și pică bine pentru că atunci este ziua ei ; deci, o bună ocazie să-i prezint spectacolul meu. Ea cunoaște activitățiile mele și este gata să deschidă scena pentru mine !

Sosirea în București. Este adevărat ca la momentul când am făcut rezervarea biletului, m-am gîndit că voi retrăi o adevărată iarnă și m-am bucurat de experiență, întrucât adeseori avem la Neuchâtel ierni fără zapadă. La momentul zborului, meteorologia anunță o temperatură între 1° și 4° . Aoleu ! mi-am zis ; dar plăcerea de a revedea prietenii mei a fost mai puternică. Și, și, și… puteți ghici ? Vremea s-a schimbat brusc și a nins de a acoperit cu nămeți străzile și trotuarele. Mașinele curăță străda dar aruncă zapadă pe trotuar… M-am trezit parcă cu ani în urmă. Bineînțeles, Liliana a văzut că jacheta mea nu se potrivea cu vremea de afară, s-a dus la dulapul ei și a scos o blană cu care am avut mare succes ! Într-adevăr m-am simțit ca acasă. Uneori îmi lipsește această căldură, această bunăvoință spontană. Pe vremuri, când cineva avea nevoie de cinci lei, găsea la prieteni. În Elveția este cu totul altfel. Așa dar am avut o blană superbă cât am fost la București.

Este adevărat că n-am decât să merg la La Chaux-de-fonds sau la Brévine pentru a avea o iarnă adevărată, dar acolo trotuarele nu sunt pline de zapadă și crivățul, văntul care vine din Rusia și care bate uneori cu 30-35 m/s transformând fulgi de zapadă în mici blocuri care biciuie față (când aceastâ este expusă, ar fi adăugat scriitorul Alphonse Allais) nu suflă. Cu toate acestea, am văzut oameni în vârstă, cu pachete în brațe, alergând prin zăpadă pentru a urca în mașina a carei platformă este la înalțimea genunchilor și pe care se urcau cu ușurință ! Mă gândesc că în Europa, unde totul se simplifică și obstacolele sunt suprimați, oamenii numai sunt capabili de asemenea efort.

Teatrul Liliana

Mademoiselle Ming Ming. Strabunică mea mi-a făcut-o la vârstă de 105 ani ! Arătă cam serios dar altfel n-ar fi Mademoiselle Ming Ming. Când a flăt că mergeam la București mi a spus că mergea și ea dar că îi trebuia o haină și n-am avut încotro decât să-i o făc.

Pregătirea scenei. S-a făcut într-o clipă. Făcusem deja un spectacol pe terasa Lilianei și ea păstrăse fundalul care, de dată aceasta, a acoperit fereastra. Luasem cu mine lumine pentru efecte speciale și prizele necesare.

Compania de aviație. Prevăzusem să iau cu mine lumine de 120 cm înalțime dar compania nu acceaptă decât obiecte de cel mult 118 cm : dacă aș fi avut o chitară de 150 m pe 40 cm de lățime, aș fi putut s-o iau, luminiile nefiind pe listă lor … Din ce in ce mai mult mă gândesc că Dürenmatt-ul nostru național n-ar fi trebuit să moară pentru că sunt și azi atât de multe lucruri ne-la- locul lor încât n-ar fi avut nici o problemă pentru a se inspira. Este nevoie doar de puțin autocontrol pentru a le observa, pur și simplu, fără ne împovăra judecata. A trebuit să mă adaptez, și, ghiciți… am câștigat fiindcă am găsit o soluție mai simplă și mai ușoară pentru turneele mele viitoare. Până la urma urmei, îmi trebuie s-o mulțumesc pe companie ! Este o lecție frumoasă.

Un public deosebit. Prietena mea a invitat pe fiul ei, Ion Bogdan Ștefănescu (Ionuț, pentru prieteni), cel mai mare flautist din țară, pe fiica acestuia din urma, Maria, stilistă de modă, pe Ada Vertan, regizoare de emisiuni de televiziune și de filme, pe Mihai Ispirescu, partenerul ei, dramaturg de succès, fost director al Teatrului Național și al renumitei reviste satirice și umouristice Urzică și pe Marie-Louise Svoboda, medic stomatolog. Cât despre Liliana, a avut o primă viață ca secretară și adjunctă a ambasadei Venezuelei și o a doua viață ca traducătoare din spaniolă în română. A tradus vreo douazeci de cărți. Spuneam că o cunosc dintotdeauna, dar doar acum aflu că la liceu a fost tare la fizică, singura elevă care rezolva toate problemele ; iar eu iubesc foarte mult matematica și fizica. Deși suntem prietene de atâta vreme, o privesc cu o altă admirație. Mai mult, ea ar fi ales latina ca prima limbă la facultate, domeniu în care era regină, dar soarta a dus-o către spaniolă. Ada nu e mai prejos, adolescentă a fost pasionată de astronomie și fotografie. Profesorul ei îi făcuseră o lupă, dar la o călătorie în străinatate i-a trebuit să aleagă între o lupă și o cameră de fotografiat. Pentru lupă avea o soluție cu profesorul ei și fotografia este cea care a condus-o de la un lucru la altul către regie de filme. Revin la Liliana care vorbește și franceză. Am avut plăcerea de a-i oferi Ni vent ni nouvelle de Chambaron, și J’ai un mot à vous dire împreuna cu J’ai encore un mot à vous dire de Jean-Loup Chiflet, două persoane care ocupă un loc special în lumea mea. I-am citit începutul primei cărte a lui Jean-Loup și a fost cucerită. V-am spus, am avut un public cu totul deosebit ! Și de asta îmi este dor.

Spectacolul. Lucrurile se construiesc în timp în lumea mea. De asemenea, spectacolele mele de dans sunt în prezent dans-teatru și titlul este « Spectacol intimist al lui Zully ». Dacă este intimist, înseamnă că nu este formal și că intr-un fel suntem ca în familie, iar când suntem în intimitatea unei familii se întâmplă lucruri care rămân « între noi ». Ce se poate întâmpla ? Schimb de costume, plasarea accesorilor și multe altele, inclusiv unele într-o dimensiune imaginairă.

La spectacol. De fie care datâ când dansez înt-un alt cadru, este o experiență care mă îmbogățește. De data aceasta, publicul este așezat pe două treimi ale încaperii, astfel că a trebuit să mă adaptez la un spațiu diferit de al meu și să mă gândesc în același timp la ceea ce spectatori vedeau. Într-un asemenea gen de spectacol, publicul este aproape de scena, ascult respirațiile, râsetele, plăcerile, tăcerile lui. Perfect, putem auzi tăcerile. Ele spun multe lucruri…

Durată spectacolului și urmarea. Spectacol a durat 45 de minute. Când are loc la studioul meu, rămânem să bem pe loc un pahar. De data aceasta, Liliana a gătit o masă ca pe vremuri. A petrecut ore întregi la bucătărie, și chiar zile. Nu este nimic altceva de spus decât că totul a fost foarte bun. Am băut țuica în timp ce ceilalți beau vin. Îmi place vodca în Rusia și țuica în România. Au un gust particular în locul lor de baștină. Este ceva psihologic, căci acasă la mine, la Neuchâtel, nu pot să le beau. Îmi trebuie atmosfera, și nu oarecare, cea a prietenilor mei de altâ dată. Am terminat cu șampanie, și capul meu mi-a spus că era de ajuns o dată.

Critică spectacolului. Primul care a spus ceva a fost Ionuț : « Data viitoare dansezi pe muzica MEA! » Toți l-au auzit și rîs ; complimentu lui mi a ajuns la suflet. O las pe Liliana să vorbească despre critică : « Bravo! ! A fost un spectacol inedit, o plăcută surpriză pentru musafirii mei, care te-au plăcut foarte mult și te-au aplaudat entuziaști, iar pe mine m-au felicitat pentru surpriza pe care le-am oferit-o. » – îți mărturisesc asta acum, citind textul articolului pe care îl publici. Și, à propos : scrii foarte bine – ți-am mai spus asta, dar ți-o repet, ca să îți intre bine în cap !

Mesele Lilianei.

După spectacol. Se leagă prietenii și Ada mă invită să merg să văd o expoziție de manuscrise inedite ale lui Mircea Iliade la muzeul Literaturii Române. Este impresionant a vedea atât de aproape documente care au aparținut altcuiva din alte timpuri. Noțiunea timpului mă fascinează. El a scris multe lucruri în româna și am putut să-le citesc cu ușurință. Ești tare ! a exclamat Ada. Am avut impresia că am trecut un examen.

După cum vedeți, în lumea mea totul face parte din tot. Vreu să spun că spectacolul meu servește drept legătură penru multe lucruri. De obicei, este conversația după spectacolul cea care permite așa ceva ; de data aceasta, am impresia că tot Bucureștul a fost la spectacolul meu. Nu este doar o imagine, pentru că, așa cum am mai spus, publicul meu era un public deosebit.

Bucureștiul și electricitatea. Știu, sunt nesățioasă și admir istoria în general. Nu pot să las asta de o-parte : plimbându-mă prin București am văzut această placă aproape de universitate.

Sfârșitul turneului.  Ionuț are un concert la Sala Radio. Ne invită. Mă pregătesc să merg cu sacoșa mea, cumpărată la Paris, în care pun multe lucruri, printre care și calculatorul meu și care îmi plăce. Îmi aduce aminte de Paris, acest oraș pe care îl iubesc. Liliana se uită la mine și spune : « N-o să-te duci cu plăcinta aia !  » și îmi intinde o geantă de damă adevărată. Am acasă, dar nu m-am găndit că voi merge la un alt spectacol decât al meu… Concertul este formidabil și Ionuț are un mare succes la public. Normal, el cântă așa cum este, o fiinfță cu suflet frumos. Trezește admirație oriunde merge.

Câteva ccuvinte despre Ionuț : am mai spus, este cel mai bun flautist din țară. Liliana, mama lui, a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-i oferi cele mai bune atuuri pentru profesia lui. Și este resplătită prin talentul fiului, un talent recunoscut de cei mai mari, printre care Sir James Galaway, celebrul flautist recunoscut în întreagă lume și cetățean de onoare în Elveția. Nu este nevoie de a spune mai mul. Când cineva a făcut puțin, poate umple cinci pagini de CV, dar cănd omul a ajuns în vârf, este de ajuns să-și apună doar numele. Este și cazul lui Ionuț. Merită spus, totuși, că și-a făcut masterul în Statele Unite, doctoratul la București și că participă la o mulțime de concerte și programe muzicale. Este solistul Filarmonicii din Bucurețti ! Deține catedră de flaut la falcultate. Muza poeziei și-a propus să ajungă la niveulul darurilor lui muzicale inspirându-l în așa fel încât a scris mai multe cărți de poezie printre care ultima face parte din patrimoniul național. Nu vă mai ramâne decât să mergeți pe saitul lui pentru a constata că nu trăiește decât pentru muzică și poezie !

Reiau firul povestirei mele. I spun Lilianei una dintre aventurile mele : am vrut să-i dau un ajutor unui scriitor (printre pasiunile mele este cea a limbii, în particolar a limbii franceze ) pentru a evita câtevea greșeli cu prilejul reeditării unora dintre cărțile lui, dar mi-a spus că editorul n-are timp pentru așa ceva. Îmi este greu să găsesc un răspuns și îi scriu :

« Spuneam că doream să găsesc un scrritor care să dea formă răspunsului meu la anunțul dumneavoastră în legătură cu editarea cărților fără modificări.

« Un spirit care trecea aproape de mine a văzut că putea să mă ajute pentru că și el avea chef să vadă, să vadă, într-adevăr să vadă vibrațiile, informațiile, ideile lui scrise și pe urmă să le audă vibrând !

« Așa că primul lucru pe care mi l-a spus a fost că ar trebui să vă mulțumesc pentru că am învățat multe lucruri citindu-vă și prelucrând textul.

« Mi-a mai spus că dacă mă simt deranjată, descurajată, tristă (aceste emoții nu sunt chiar din domeniul lui și de aceea nu găsesște cuvântul potrivit), într-o altâ lume se va întâmpla și asta ar trebui să-mi aducă ceva liniște în suflet.

« Un alt spirit mi-a spus să continui să citesc una dintre cele 26 de cărți scrise de dumneavoastră pe care le am la mine în afără de celelalte câteva publicate de editoriale dumneavoastră. Mi-a spus că era ceea ce trebuia făcut pentru că trebuie mereu să stau pe picioare. Așa că am început Titlul cărții (pentru a evita de a pune pe cineva într-o situație delicată aici, nu put titul adevărat). Mi-a venit bine. Încă o dată vă găsesd formidabil.

« Același spirit, probabil specializat în emoții, sau altul în speranțe, mi-a spus că vă voi revedea și asta era lucrul cel mai important în dimensiunea aceasta.

« Pe scurt, multe spirite s-au mișcat. »

Comentariul Lilianei : Foarte frumos răspunsul tău. Ești tot timpul bântuită de spirite benefice, care îți ghidează pașii mereu spre alte zone din care te îmbogățești. Ești unică !

Viitorul turneu la București. E deja sigur că printre cei din public se va afla o altă prietenă dintotdeauna, Ileana Iliescu, primă balerină pe vremea mea !

În sfârșit ajungem la sfârșit ! Casa Lilianei este plină de comori : tablouri, sculpturi, obiecte decorative. Iubesc oglinzile, reflectările în oglinzi, icoane. De mult nu mai văzusem asta. Am făcut un montaj.

P.S. Cu mare plăcere spun că textul a fost revizuit de Liliana. Noi două avem pasiunea pentru cuvinte, dragul limbilor. Ea este o traducătoare excelentă din spaniolă în română. Nu pentru că e prietena mea, dar asta este ! A recunoscut-o și Uniunea Scriitorilor din România, din partea căreia a primit Premiul „pentru o traducere de vis″ a romanului Colecționarul de sunete al spaniolului Fernando Trías de Bes.

Dacă mai rămâne câte ceva necorect este doar vina mea pentru că ideile vin când vor și trec, cu mult entuziasm, ca vântul pe claviatura !

Mulțumiri speciale pentru Ada care a filmat serată.

Legaturi câtre :

• Ileana Iliescu ; primă balerină și prietena mea. A fost eleva Maestrului Romanovski ;
• Ileana Iliescu ; istoria unei poze ;
• Ileana Iliescu : ritualul înaintea unui spectacol ;
• Ileana Iliescu : la graniță în Italia ;
• Maestrul Romanovski : dansator, profesor și maestru de balet ;
• Spectacles intimistes de ZS depuis 2021 ;
• La valse comme chemin de vie ;
• Atelier de mouvement pour le corps et l’esprit ;
• Spectacles en feu d’artifice fin 2021 et début 2022 ;
• Spectacle décembre 2021 et l’horlogerie ;
• Suite inattendue du cours danse classique et imagination : une tournée ;
• Jean-Pierre Garnier Malet (physicist) : The Doubling theory.

Pour laisser un commentaires, deux façons de procécer :

• par courriel (voir contact sur ma page d’accueil) ;
• si vous avez une plateforme WordPress, vous pouvez facilement l’insérer au bas de cette page.

Les années se suivent mais ne se ressemblent pas : le passage 2021-2022 a été plein de spectacles, celui 2022-2023 m’a fait comprendre que je pouvais entamer des tournées.

La première tournée en 2023 s’est effectuée chez Alexandre. Je la raconte ici.

La seconde se passe en Roumanie, chez mon amie Liliana. Elle fait partie du paysage de ma vie depuis toujours, pour ainsi dire. Cette fois-ci, une force me pousse à aller à Bucarest en plein hiver, fin janvier, et cela tombe bien, c’est son anniversaire. C’est donc l’occasion de lui présenter mon spectacle. Elle connaît mon travail et déclare sa scène ouverte pour moi !

Arrivée à Bucarest. Au moment où j’ai fait la réservation du billet, je me suis dit que j’allais revivre un de ces vrais hivers et me réjouissais de l’expérience, tant à Neuchâtel on a souvent des hivers sans neige. Au moment du vol, la météo a annoncé une période entre 1° et 4° . Flûte ! me suis-je exclamée, mais le plaisir de revoir mes amis l’a emporté. Et, et, et, devinez ? La météo a soudainement changé et il a neigé au point d’encombrer les rues et les trottoirs. Les machines de nettoyage déblaient la rue et déversent la neige sur le trottoir… Je me suis retrouvée comme il y a des années en arrière. Bien sûr, Liliana a trouvé que ma veste n’allait pas du tout et est allée dans son armoire me choisir une fourrure avec laquelle j’ai eu beaucoup de succès !. J’étais vraiment à la maison. Cette chaleur, cette bienveillance spontanée me manquent parfois. Autrefois, quand quelqu’un avait besoin de cinq lei (le niveau de vie n’était pas le même, aussi vais-je dire, Fr 10.- de nos jours ), les amis étaient là pour aider. En Suisse, c’est différent. J’ai donc eu une magnifique fourrure tout le long de mon séjour.

Il est vrai que je n’ai qu’à aller à La Chaux-de-fonds ou à la Brévine pour avoir un vrai hiver, mais là les trottoirs ne sont pas pleins de neige et le crivăț, un vent qui vient de Russie et qui souffle parfois à 30-35 m/s et qui transforme les flocons de neige en petits blocs qui vous tapent sur le visage (quand il est à découvert, aurait ajouté l’écrivain Alphonse Allais) ne souffle pas. Malgré cela, j’ai vu des personnes âgées, avec des paquets aux bras, courir en pleine neige pour attraper le bus dont la plateforme se trouve à hauteur des genoux et sur laquelle elles montent avec aisance ! Je me dis qu’en Europe, à force de tout simplifier et de supprimer les obstacles, les gens ne peuvent plus faire d’efforts.

Théâtre Liliana.

Mademoiselle Ming Ming. C’est mon arrière-grand-mère qui me l’a faite à l’âge de 105 ans ! Elle a l’air un peu sérieux, mais sans cela elle ne serait pas Mademoiselle Ming Ming. Quand elle a su que j’allais à Bucarest, elle m’a dit qu’elle serait du voyage mais qu’il lui fallait un manteau et j’ai dû m’exécuter.

Préparation de la scène. Cela s’est fait en un tourne main. J’avais déjà fait un spectacle sur la terrasse de Liliana et elle avait gardé le fond de scène qui cette fois a servi à couvrir la fenêtre. J’avais pris mes lumières d’effets spéciaux et les prises nécessaires.

La compagnie d’aviation. J’avais prévu de prendre d’autres lumières qui mesurent 120 cm de hauteur, mais la compagnie n’admet que des objets d’au plus 118 cm de hauteur. J’ai appris que si j’avais eu une guitare de 150 m par 40 cm de large, j’aurais pu la prendre, mais les lumières ne figurant pas sur la liste… Je me dis de plus en plus souvent que notre Dürenmatt national n’aurait pas dû mourir, parce qu’il y a tellement de choses « drôles » dans les deux sens du terme. Il faut un certain contrôle de soi pour simplement observer sans s’encombrer de jugements. J’ai dû m’adapter et, devinez, je sors gagnante parce que j’ai trouvé une solution plus simple et plus légère pour mes futures tournées. Finalement, je dois remercier la compagnie d’aviation ! C’est une belle leçon.

Un public de choix. Mon amie a invité son fils, Ion Bogdan Ștefănescu (Ionutz, pour ses amis), le meilleur flûtiste du pays, la fille de ce dernier, Maria, styliste de mode, Ada Vertan, productrice d’émissions à la télévision et de films, Mihai Ispirescu, son compagnon, dramaturge à succès, ancien directeur du Théâtre National ainsi que de la très fameuse revue satyrique et d’humour Urzică (L’Ortie) et Marie-Louise Svoboda, un médecin dentiste. Quant à Liliana, elle a eu une première vie en tant que secrétaire et adjointe de l’ambassade du Venezuela à Bucarest et dans une seconde vie est traductrice d’espagnol en roumain. Elle a traduit une vingtaine de livres. Je disais que je la connaissais depuis presque toujours, je viens d’apprendre qu’au lycée était forte en physique, la seule élève qui résolvait tous les problèmes ! J’adore la mathématique et la physique. Bien que nous soyons amies de longue date, je la regarde avec une autre admiration. De plus, elle aurait choisi comme première langue à l’université le latin, car c’était son point fort ; le sort l’a poussée vers l’espagnol. Ada n’est pas en reste, adolescente, elle a été passionnée par l’astronomie et la photographie. Son professeur lui avait fait un télescope, mais c’est lors d’un voyage à l’étranger qu’elle a dû choisir entre un télescope et un appareil photo. Pour le télescope, elle avait, comme déjà dit, une solution et c’est la photographie qui l’a menée de fil en aiguille vers la production de films. J’en reviens à Liliana qui parle aussi le français et à qui j’ai eu le plaisir d’offrir Ni vent ni nouvelle de Chambaron, et J’ai un mot à vous dire ainsi que J’ai encore un mot à vous dire de Jean-Loup Chiflet, deux personnes qui occupent une place de choix dans mon monde. Je lui ai lu un début du premier livre de Jean-Loup et elle a été conquise. Je vous dis, j’ai eu un public de choix ! Cela aussi me manque.

Le spectacle. Les choses se construisent avec le temps dans mon monde. Aussi mes spectacles de danse sont actuellement de la danse-théâtre et le titre est « Spectacle intimiste de Zully ». S’il est intimiste, c’est que ce n’est pas formel et que donc on est pour ainsi dire dans l’intimité d’une famille et en famille il se passe des choses, des histoires qui restent « entre nous ». Que peut-il se passer ? Des changements de costume, des placements d’accessoires et plein d’autres choses dont certaines dans une dimension imaginaire.

Déroulement du spectacle. Chaque fois que je danse dans un autre cadre, c’est une expérience qui m’enrichit. Cette fois, le public était assis en deux tiers de cercle et il a fallu en plus de m’adapter à un espace différent du mien, penser à ce que les spectateurs voyaient. Dans ce genre de spectacle, le public est proche de la scène, j’entends les respirations, les rires, les plaisirs, les silences. Parfaitement, on peut entendre les silences. Ils disent tellement de choses…

Durée du spectacle et suite. Le spectacle a duré 45 minutes. Lorsqu’il se déroule dans mon studio, on se réunit ensuite dans la salle autour d’un verre. Cette fois-ci, c’est Liliana qui a préparé un repas comme on en préparait autrefois. Elle a passé des heures à la cuisine, même des jours. Il n’y a rien d’autre à dire sinon que c’était très bon. J’ai bu de la tsuica alors que les autres ont pris du vin. J’aime la vodka en Russie et la tsuica en Roumanie. Elles ont un goût particulier sur place. C’est psychologique, mais voilà, chez moi, à Neuchâtel, je ne peux les boire. Il me faut l’atmosphère, et pas n’importe laquelle, celle de mes amis d’autrefois. On a fini au champagne et donc ma tête le lendemain m’a quand même fait savoir que c’était bien assez une fois.

Critique du spectacle. Le premier à avoir dit quelque chose a été Ionutz : « La prochaine fois, tu danses sur MA musique ! » Tout le monde l’a entendu et ri ; le compliment m’a portée aux anges. Je laisse Liliana parler : « Bravo! C’est un spectacle qui sort du commun, une surprise agréable pour mes invités qui t’ont beaucoup appréciée et applaudie avec enthousiasme. Ils m’ont félicitée pour la surprise que je leur ai faite. Je peux te le dire maintenant que tu publies l’article. Je voudrais aussi te dire que tu écris très bien, je te l’ai déjà dit, mais je le répète pour que cela entre dans ta tête ! »

Les tables de Liliana.

Après le spectacle. Des amitiés se nouent et Ada m’invite à aller voir une exposition de manuscrits inédits de Mircea Iliade. C’était au musée de la Littérature roumaine. C’est impressionnant de voir de tellement près des documents qui ont appartenu à quelqu’un d’autre dans d’autres temps. La notion du temps me fascine aussi. Il a écrit passablement de choses en roumain et j’ai pu les lire facilement. Ești tare ! (Tu es formidable !) s’est exclamée Ada. Là, j’ai eu l’impression de passer un examen.

Comme vous le voyez, dans mon monde tout fait partie du tout. Je veux dire que mon spectacle sert de lien pour bien des choses. En général, c’est la conversation après le spectacle qui fait cela ; cette fois-ci, j’ai l’impression que c’est tout Bucarest qui a été présent à mon spectacle. Ce n’est pas vraiment une image, car, je vous l’ai dit, mon public était un public de choix.

Bucarest et l’électricité. Je sais, je suis insatiable et admiratrice de l’histoire en général. Je ne peux laisser passer ceci : en me promenant dans Bucarest, je trouve cet écriteau près de l’université.

Fin de la tournée.  Ionutz a un concert à la Salle de la Radio. Il nous invite. Je m’apprête à y aller avec le sac acheté à Paris, celui où je mets plein de choses, mon ordinateur compris, et que je trouve beau. Il me rappelle Paris, cette ville que j’aime. Liliana me regarde et me dit : « Tu ne vas quand même pas y aller avec cette plăcintă (il n’y a pas de mot en français, mais c’est comme si on disait ce sac de patates) !  » et elle me donne un vrai sac de dame. J’en ai à la maison, mais n’ai pas pensé à aller à un spectacle autre que le mien… Le concert est magnifique et Ionutz a eu beaucoup de succès auprès du public. C’est normal, il joue comme il est, un être d’une belle âme ! Il soulève l’admiration partout où il va.

Quelques mots au sujet de Ionutz : je l’ai dit, il est le meilleur flûtiste du pays. Liliana, sa mère y est pour beaucoup car elle a fait tout ce qui était en son pouvoir afin de lui donner les meilleurs atouts pour sa profession. Elle est payée en retour par le talent du fils, un talent réel et reconnu par les plus grands dont Sir James Galaway, le fameux flûtiste reconnu mondialement et citoyen d’honneur suisse. Il n’y a pas besoin d’en dire plus. Quand on a fait peu de choses, le CV peut remplir cinq pages, quand on a atteint le sommet, il suffit de donner son nom. C’est aussi le cas de Ionutz, mais cela vaut la peine de dire qu’il a fait son master aux États-Unis, son doctorat à Bucarest et qu’il participe à plein de concerts et programmes de musique. Il est le soliste de La Philarmonique de Bucarest ! Il tient la chaire de flûte à l’université. La muse de la poésie s’est dit qu’elle allait égaler ses dons de musicien en l’inspirant au point qu’il a écrit plusieurs livres de poésie dont le dernier fait déjà partie du patrimoine national. Il ne vous reste qu’à aller sur sa plateforme pour voir qu’il vit pour la musique et la poésie !

Je reprends le fil de mon histoire. Je raconte une de mes aventures à Liliana : je voulais apporter mon concours à un écrivain (parmi mes passions, il y a celle de la langue en général et du français en particulier) afin d’éviter quelques coquilles dans une réédition de quelques-unes de ses oeuvres et il répond que l’éditeur n’a pas le temps. Je peine à trouver une réponse et lui écris :

« Je disais que je cherchais un écrivain pour donner forme à votre annonce au sujet de l’édition de vos livres sans modifications.

« Un esprit qui passait par là s’est dit qu’il allait pouvoir m’aider parce qu’il avait aussi envie de voir, voir, réellement voir ses vibrations, informations, idées, écrites et ensuite les entendre vibrer ! 

« Voici donc que la première chose qu’il m’a dite c’est qu’il faillait vous remercier parce que j’avais appris pas mal de choses en vous lisant et en révisant le texte.

« Il m’a aussi dit que si je me sentais dépitée, découragée, triste (ces émotions ne sont pas réellement de son domaine et c’est pourquoi il n’arrive pas à trouver le mot juste), dans un autre monde la chose se fait et cela devrait m’apporter une certaine sérénité.

« Un autre esprit m’a dit hier soir de continuer à lire l’un des 26 livres écrits par vous et qui se trouvent chez moi sans compter les quelques autres publiés par vos éditions. Il m’a dit que c’était ce qu’il convenait de faire parce qu’il faut toujours rester debout. J’ai donc commencé Titre du livre (afin d’éviter de mettre qui que ce soit en mauvaise posture dans cet article, je ne donne le vrai titre). J’ai bien fait. Une fois de plus, je vous trouve délicieux.

 « Le même esprit, il doit être spécialisé dans les émotions, à moins que ce soit celui spécialisé dans les espoirs, m’a dit que j’allais quand même vous revoir et que c’était cela qui était le plus important dans cette dimension.

 « Bref, tout cela a remué bien des esprits. »

Commentaire de Liliana : Très belle réponse. Tu es toujours entourée d’esprits bénéfiques qui guident tes pas dans des dimensions qui t’enrichissent. Tu es vraiment à part !

Prochaine tournée à Bucarest. Il est prévu que la prochaine fois, je danserai pour un public où il y aura, entre autres, une autre amie de longue date, Ileana Iliescu, la danseuse étoile de mon époque !

Fin, enfin ! La maison de Liliana est pleine de trésors : tableaux, sculptures, objets décoratifs. J’aime les miroirs, les reflets dans les miroirs, les icônes. Cela faisait longtemps que je n’en avais vus. Voici un montage.

Remerciements à Liliana qui a demandé à Ada de filmer la soirée !

Liens vers :

• Spectacles intimistes de ZS depuis 2021 ;
• La valse comme chemin de vie ;
• Atelier de mouvement pour le corps et l’esprit ;
• Spectacles en feu d’artifice fin 2021 et début 2022 ;
• Spectacle décembre 2021 et l’horlogerie ;
• Suite inattendue du cours danse classique et imagination : une tournée.

Pour laisser un commentaires, deux façons de procécer :

• par courriel (voir contact sur ma page d’accueil) ;
• si vous avez une plateforme WordPress, vous pouvez facilement l’insérer au bas de cette page.