Maestrul Anton Romanovski

21 decembrie. Astăzi este ziua Maestrului Romanovski și îmi permite în sfârșit să-i spun mulțumesc.

Pe Maestrul Anton Romanovski l-am cunoscut spre sfârșitul vieții lui. M-a adus la el o prietenă de la Opera din București, Marta Herzeg, o balerină care dansa cu plăcere, executând fiecare mișcare cu atenție. Era o tehniciană bună și o ființă fină, caldă, o prietenă. N-am văzut-o niciodată fără un zâmbet, indiferent prin ce trecea.

Maestrul Romanovski ieșise la pensie cu mult timp în urmă. Mă primea la el acasă și îmi dădea lecții șezând pe un scaun. Dacă cumva aveam piciorul drept la spate, spunea : piciorul drept în față ! Nu înțeleg cum știa pentru că el nu prea vedea bine, totuși… Mi a explicat cum să țin mâinile că să arate cât mai frumoase ; o mână alungită este una dar dacă mai și întorci un pic degetele că să dai impresia că mâna ta merge la nesfârșit… este altceva ! De aceea Anna Pavlova, care a dansat cu el la Londra, i-a spus că nu văzuse niciodată un bărbat cu mâini atât de frumoase ! Mai spunea că « la studio era bine să faci trei sau patru piruete, dar pe scenă întotdeauna una mai puțin că să fii sigur unde mergi « ! O lecție de diplomație de neuitat. Mi-a mai explicat că « dacă cumva cineva, pe stradă, te striga, nu te întoarce pentru că să strigi în gura mare pe stradă nu e politicos; iar, dacă cumva cineva te cheamă din spate, întoarce doar capul, nu mai mult ! » Chiar și azi îmi aduc aminte de sfaturile lui. Apoi, de la el am învățat la gargouillade, pas care doar se face în Giselle, în actul I. La Școală, pe vremea aceea, nu s-a vorbit de acest pas.

Lecția cea mai importantă învățată de la dânsul și pe care încă acum o aplic în viața mea este legată de situația în care o variație executată pe scenă nu iese bine. Spunea Maestrul « dacă cumva ceva nu iese bine la o variație, termin-o cu brio ! Vei dovedi că domini situația și publicul va fi cu tine ». Asta este o lecție pe care o aplic de mai mult în viață, dar fără să fiu conștientă.

Acum, de fapt, înțeleg că m-am însușit fraza Maestrului Romanovski. În clipă în care scriu aceste rânduri îmi dau seama cât de adînc au pătruns cuvintele lui în mine. Explic : când am de înfruntat o situație grea, chiar dacă la început sunt deranjată, pusă la încercare sau « dată peste cap », rămân în picioare, îi fac față. Îmi spun mereu că în viață toate lucrurile sunt legate între ele, iar decizia de a scrie acum acest articol este un exemplu foarte potrivit. De mult voiam să o fac și amintirile mele legate de Maestrul Romanovski vin să dovedească fraza dinainte despre relația dintre lucruri de-a lungul vieții fiecăruia dintre noi.

De ce ? Nu știu de câte ori oamenii au considerat ciudat că sunt economistă și că fac balet în același timp. Motiv pentru care uneori nu m-au luat în serios, dar de fapt mi au făcut un bine. Da, la mine lucrurile merg de la sine, se prezint, le primesc și merg mai departe fără să mă gândesc dacă este util sau nu, dacă merită sau nu, dacă îmi aduc ceva sau nu. Doar simt că îmi place și atunci mă implic. Fraza asta nu doar o aplic ci chiar o și predau. Mereu spun : dacă ai o greutate, ceva complicat în viață, trebuie să rămâi în picioare. Am avut acum câtva timp o mare problemă legată de studioul meu de balet și mi- am zis : dacă n-am încotro voi face cum decid ceilalți dar până în ultima clipă dansez ! Și am montat spectacole pentru un public restrâns, prieteni, cunoștințe. Culmea a fost că lucrurile s-au schimbat de la sine și-am rămas cu studioul. Nu totdeauna soluția care vine este cea pe care o dorim, de aceea trebuie să rămânem deschiși și să facem ce ne stă în putere fără compromisuri sau diverse tertipuri. Un alt exemplu : păstrăm niște desene lăsate de prietenul meu înainte de a părăsi lumea asta. Mi s-a spus că n-avea rost să le păstrez, însa viața a legat niște fire de pe aici și de pe acolo, a scos o persoană-două în drumul meu și, pînă la urmă, desenele lui au ajuns la Musée d’Horlogerie du Locle și despre ele s-a făcut chiar o emisiune specială la televiziune. Așadar, aplic ceea ce Maestrul mi a predat. Îi datorez multe lucruri din viața mea.

Să revin la Maestrul Romanovki. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce am învățat de la el, de timpul prețios pe care mi l-a oferit. Am avut onorarea să fiu ultima lui elevă ! Eram în Elveția când și-a încheiat viața pe pământ, dar cu câteva zile înainte mă gândisem la el și începusem o scrisoare. A doua zi după plecarea lui, doamna Elena Oprescu, secretara Operei – o altă persoană căreia îi datorez enorm – m-a sunat să mă anunțe vestea. Îmi amintesc acel moment ca o poză dintr-un album temporal. A fost ca și cum aș fi știut. Când m-am întors la București i-am adus scrisoarea doamnei Romanovski care m-a invitat să dorm la ea și am dormit în patul Maestrului. Știu, mulți oameni sunt superstițioși, dar eu nu mă tem de nimic de genul astă. Faptul a fost doar că la ora 7 dimineața am auzit un « toc-toc », am zis « da ? » și din nou am auzit un « toc-toc ». M-am dus la ușă, am deschis, nimeni ; m-am dus la camera unde dormea doamna Romanovski care… dormea. Am înțeles că Maestrul îmi dăduse un semn. Am fost foarte fericită. De fapt, eu îl pomenesc de fiecare dată când am un spectacol.

Ileana Iliescu este balerina care mi l-a amintit cel mai mult pe Maestrul Romanovski : ținuta ei, tehnica ei, viteza ei la chaîné, sfârșitul variațiilor ei, eleganța ei pe scenă și în viață sunt o prelungire a învățămintelor Maestrului. Am asistat la orele ei predate cu un sens artistic elegant și cu multe poze. Apoi, când am văzut baletele montate de Luly la Iași, am remarcat că fiecare pas clasic și de caracter are viață, un scop, o plastică, o armonie. Am avut totdeauna greutăți cu dansurile de caracter care sunt o tradiție dar și o obligație. Ce punea viața acolo era plăcerea dansatorilor. La Luly, dansatorii se joacă păstrând în același timp caracterul specific. Totul este legat, interesant, frumos, dansant. Luly a adus în meseria ei de balerina, de profesoară si de coregrafă tot ceea ce a însușit de la Maestru.

O frază care venea ceas la ore și la repetiții : Proastă balerina care nu cade niciodată ! Într-adevăr, uneori când ne pierdem echilibru avem tendința a ne controla corpul și ne rânim, în loc să-l lăsăm în voia lui, pentru că atunci căderea va fi ca la copii, ceva natural. Fraza asta, cu accentul Maestrului Romanovski este gravată în memoria fiecărei balerine care a lucrat cu el.

Dacă cumva cei sau cele care citesc acest articol au fotografii sau amintire de studii, repetiții cu Maestrul Romanovski, aș fi fericită să-le includ aici.

Mie mi a plăcut totdeauna să păstrez poze. Regret că am dat una, cu autograful Maestrului, unui student care nu mi-a mai restituit-o. Dar datorită Lilianei Cojanu, am mărit colecția mea :

Îmi place că Maestrul Romanovski și soția lui se privesc.

Am și ultimul autograf din partea lui, 24 ianuarie 1971, dar astă îl păstrez pentru mine.

Fiind ziua Maestrului Romanovski, am băut un pahar de Mauler rosé într-o cupă de șampanie, una din cele cumpărate împreună cu Luly la Iași, în cinstea lui.

În spate se vede felicitarea de Crăciun și de Anul Nou primită de la Luly. Suntem în familie.

Autograful Maestrului este în limba poloneză, ceea ce îmi da ocazia să spun că el s-a născut la Varșovia, așadar era polonez. Pentru a descifra autograful am primit un neobișnuit și amabil ajoutor din partea Primului Secretar al Ambasadei Poloniei, D-ul Jakóbiec Wojciech. Scrie Maestrul : Na pamiątkę p. Perecia… ofiaruje A. Romanowski. Traducerea : Ca amintire domnului Perecia (numele incomplet), din partea lui A. Romanowski. De observat că Maestrul își scria numele cu « w », dar mai târziu numele lui s-a scris cu « v ».

Posed și toată biografia Maestrului și faptele sunt verificate după arhivele acestuia dar mi se pare mai interesant să împărtășesc câteva din amintirile mele legate de Domnia Sa. Dacă altcineva are o altă idee…

Adeseori am căutat informații despre Maestrul Romanovski pe Internet fără să dau de ceva interesant. Astăzi am avut noroc și nimerit peste un site unde sunt reproduse niște mărturii. Cuvintele care corespund cel mai mult intențiilor mele – felul cum lucra Maestrul și referințe precise – sunt ale lui Luly, care mi-a dat voie să-le reproduc aici. Am văzut un număr de telefon al acelui site și am sunat. M-am explicat și am dat de o persoană extrem de caldă și de amabilă care și ea mi-a permis să transcriu mărturia lui Luly. De fapt, nici nu s-ar fi putut altfel, cei interesați să cunoască aportul celor care au construit baletul și cultura noastră în general sunt deschiși și amabili. Am să-i cer permisiunea de a-i menționa numele ei.

Mărturia Ilianei Iliescu (extracte) :

  • avea un profil de medalie și o ținută impecabilă, în ciuda vârstei lui înaintate, ținută pe care, trebuie să recunosc, am moștenit-o; dar nu numai atât, ci și port de bras-urile elegante, expresive și o tehnică virtuoză care mi-a permis să abordez roluri de mare forță. Succesele carierei mele le datorez acestui admirabil dascăl și maestru ;
  • n-o să uit niciodată sfaturile sale în toate domeniile de viață și de artă care mi-au fost călăuză neprețuită. Nevorbind corect limba română, îmi spunea ,,Draga, în viață să nu faci niciodată excese în niciun domeniu, așa vei trăi mult și bine, până îți vei atinge țelul de a fi în vârful piramidei artistice – nu logodnici, nu distracții, numai studiu, casă, odihnă și viață echilibrată din toate punctele de vedere” ;
  • acesta a devenit și crezul meu, iar el m-a ajutat să mă desăvârșesc și să-mi ating toate aspirațiile, devenind prim-balerină a scenelor românești și internaționale. Nu pot să uit că Romanovski ne dădea să facem multe relevé-uri, pe care le considera ,,pâine cu unt” pentru balerine, pentru că întăreau gleznele și astfel poantele deveneau o joacă.

Această ultimă frază este extrem de interesantă și profundă. Meseria și plăcere trebuie să meargă mână în mână. Publicul simte și publicul a simțit-o foarte bine pe Luly pe scenă.

Destinul mi-a fost favorabil, căci am descoperit încă o poză a Maestrului în arhiva mea. Este din 1927 și corespunde primei lui perioade profesionale la Opera Română, când a fost angajat ca prim balerin și maestru de balet (1925 – 1928).

Fostografia ni-l înfățișează în deplinătatea forțelor vârstei. Este superb !

P.S. Cu mare plăcere spun că textul a fost revizuit de prietena mea Liliana Iacob, care pe vremea când eram la Școală și la Operă, se numea Liliana Ștefănescu. Transcriu cuvintele ei « Text revizuit (cu interes și plăcere). De fapt cu ea împart pasiunea pentru cuvinte, dragul limbilor. Ea este o traducătoare excelentă din spaniolă în română. Nu pentru că e prietena mea, dar asta este. !. A recunoscut-o și Uniunea Scriitorilor din România, din partea căreia a primit Premiul „pentru o traducere de vis″ a romanului Colecționarul de sunete al spaniolului Fernando Trías de Bes.

Sunt convinsă că printre cei care citesc acest articol sunt unii care au citit o carte tradusă de Liliana.

Dacă mai rămâne câte ceva necorect este doar vina mea pentru că trece ziua Maestrului (apoi am mai adăugat câteva paragrafe pe care ea nu le a văzut încă) ! Este aproape 12 noaptea la mine. La mulți ani Maestre !

Legături :

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l’aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s