Maestrul Anton Romanovski

21 decembrie. Astăzi este ziua Maestrului Romanovski și îmi permite în sfârșit să-i spun mulțumesc.

Pe Maestrul Anton Romanovski l-am cunoscut spre sfârșitul vieții lui. M-a adus la el o prietenă de la Opera din București, Marta Herzeg, o balerină care dansa cu plăcere, executând fiecare mișcare cu atenție. Era o tehniciană bună și o ființă fină, caldă, o prietenă. N-am văzut-o niciodată fără un zâmbet, indiferent prin ce trecea.

Maestrul Romanovski ieșise la pensie cu mult timp în urmă. Mă primea la el acasă și îmi dădea lecții șezând pe un scaun. Dacă cumva aveam piciorul drept la spate, spunea : piciorul drept în față ! Nu înțeleg cum știa pentru că el nu prea vedea bine, totuși… Mi a explicat cum să țin mâinile că să arate cât mai frumoase ; o mână alungită este una dar dacă mai și întorci un pic degetele că să dai impresia că mâna ta merge la nesfârșit… este altceva ! De aceea Anna Pavlova, care a dansat cu el la Londra, i-a spus că nu văzuse niciodată un bărbat cu mâini atât de frumoase ! Mai spunea că « la studio era bine să faci trei sau patru piruete, dar pe scenă întotdeauna una mai puțin că să fii sigur unde mergi « ! O lecție de diplomație de neuitat. Mi-a mai explicat că « dacă cumva cineva, pe stradă, te striga, nu te întoarce pentru că să strigi în gura mare pe stradă nu e politicos; iar, dacă cumva cineva te cheamă din spate, întoarce doar capul, nu mai mult ! » Chiar și azi îmi aduc aminte de sfaturile lui. Apoi, de la el am învățat la gargouillade, pas care doar se face în Giselle, în actul I. La Școală, pe vremea aceea, nu s-a vorbit de acest pas.

Lecția cea mai importantă învățată de la dânsul și pe care încă acum o aplic în viața mea este legată de situația în care o variație executată pe scenă nu iese bine. Spunea Maestrul « dacă cumva ceva nu iese bine la o variație, termin-o cu brio ! Vei dovedi că domini situația și publicul va fi cu tine ». Asta este o lecție pe care o aplic de mai mult în viață, dar fără să fiu conștientă.

Acum, de fapt, înțeleg că m-am însușit fraza Maestrului Romanovski. În clipă în care scriu aceste rânduri îmi dau seama cât de adînc au pătruns cuvintele lui în mine. Explic : când am de înfruntat o situație grea, chiar dacă la început sunt deranjată, pusă la încercare sau « dată peste cap », rămân în picioare, îi fac față. Îmi spun mereu că în viață toate lucrurile sunt legate între ele, iar decizia de a scrie acum acest articol este un exemplu foarte potrivit. De mult voiam să o fac și amintirile mele legate de Maestrul Romanovski vin să dovedească fraza dinainte despre relația dintre lucruri de-a lungul vieții fiecăruia dintre noi.

De ce ? Nu știu de câte ori oamenii au considerat ciudat că sunt economistă și că fac balet în același timp. Motiv pentru care uneori nu m-au luat în serios, dar de fapt mi au făcut un bine. Da, la mine lucrurile merg de la sine, se prezint, le primesc și merg mai departe fără să mă gândesc dacă este util sau nu, dacă merită sau nu, dacă îmi aduc ceva sau nu. Doar simt că îmi place și atunci mă implic. Fraza asta nu doar o aplic ci chiar o și predau. Mereu spun : dacă ai o greutate, ceva complicat în viață, trebuie să rămâi în picioare. Am avut acum câtva timp o mare problemă legată de studioul meu de balet și mi- am zis : dacă n-am încotro voi face cum decid ceilalți dar până în ultima clipă dansez ! Și am montat spectacole pentru un public restrâns, prieteni, cunoștințe. Culmea a fost că lucrurile s-au schimbat de la sine și-am rămas cu studioul. Nu totdeauna soluția care vine este cea pe care o dorim, de aceea trebuie să rămânem deschiși și să facem ce ne stă în putere fără compromisuri sau diverse tertipuri. Un alt exemplu : păstrăm niște desene lăsate de prietenul meu înainte de a părăsi lumea asta. Mi s-a spus că n-avea rost să le păstrez, însa viața a legat niște fire de pe aici și de pe acolo, a scos o persoană-două în drumul meu și, pînă la urmă, desenele lui au ajuns la Musée d’Horlogerie du Locle și despre ele s-a făcut chiar o emisiune specială la televiziune. Așadar, aplic ceea ce Maestrul mi a predat. Îi datorez multe lucruri din viața mea.

Să revin la Maestrul Romanovki. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce am învățat de la el, de timpul prețios pe care mi l-a oferit. Am avut onorarea să fiu ultima lui elevă ! Eram în Elveția când și-a încheiat viața pe pământ, dar cu câteva zile înainte mă gândisem la el și începusem o scrisoare. A doua zi după plecarea lui, doamna Elena Oprescu, secretara Operei – o altă persoană căreia îi datorez enorm – m-a sunat să mă anunțe vestea. Îmi amintesc acel moment ca o poză dintr-un album temporal. A fost ca și cum aș fi știut. Când m-am întors la București i-am adus scrisoarea doamnei Romanovski care m-a invitat să dorm la ea și am dormit în patul Maestrului. Știu, mulți oameni sunt superstițioși, dar eu nu mă tem de nimic de genul astă. Faptul a fost doar că la ora 7 dimineața am auzit un « toc-toc », am zis « da ? » și din nou am auzit un « toc-toc ». M-am dus la ușă, am deschis, nimeni ; m-am dus la camera unde dormea doamna Romanovski care… dormea. Am înțeles că Maestrul îmi dăduse un semn. Am fost foarte fericită. De fapt, eu îl pomenesc de fiecare dată când am un spectacol.

Ileana Iliescu este balerina care mi l-a amintit cel mai mult pe Maestrul Romanovski : ținuta ei, tehnica ei, viteza ei la chaîné, sfârșitul variațiilor ei, eleganța ei pe scenă și în viață sunt o prelungire a învățămintelor Maestrului. Am asistat la orele ei predate cu un sens artistic elegant și cu multe poze. Apoi, când am văzut baletele montate de Luly la Iași, am remarcat că fiecare pas clasic și de caracter are viață, un scop, o plastică, o armonie. Am avut totdeauna greutăți cu dansurile de caracter care sunt o tradiție dar și o obligație. Ce punea viața acolo era plăcerea dansatorilor. La Luly, dansatorii se joacă păstrând în același timp caracterul specific. Totul este legat, interesant, frumos, dansant. Luly a adus în meseria ei de balerina, de profesoară si de coregrafă tot ceea ce a însușit de la Maestru.

O frază care venea ceas la ore și la repetiții : Proastă balerina care nu cade niciodată ! Într-adevăr, uneori când ne pierdem echilibru avem tendința a ne controla corpul și ne rânim, în loc să-l lăsăm în voia lui, pentru că atunci căderea va fi ca la copii, ceva natural. Fraza asta, cu accentul Maestrului Romanovski este gravată în memoria fiecărei balerine care a lucrat cu el.

Dacă cumva cei sau cele care citesc acest articol au fotografii sau amintire de studii, repetiții cu Maestrul Romanovski, aș fi fericită să-le includ aici.

Mie mi a plăcut totdeauna să păstrez poze. Regret că am dat una, cu autograful Maestrului, unui student care nu mi-a mai restituit-o. Dar datorită Lilianei Cojanu, am mărit colecția mea :

Îmi place că Maestrul Romanovski și soția lui se privesc.

Am și ultimul autograf din partea lui, 24 ianuarie 1971, dar astă îl păstrez pentru mine.

Fiind ziua Maestrului Romanovski, am băut un pahar de Mauler rosé într-o cupă de șampanie, una din cele cumpărate împreună cu Luly la Iași, în cinstea lui.

În spate se vede felicitarea de Crăciun și de Anul Nou primită de la Luly. Suntem în familie.

Autograful Maestrului este în limba poloneză, ceea ce îmi da ocazia să spun că el s-a născut la Varșovia, așadar era polonez. Pentru a descifra autograful am primit un neobișnuit și amabil ajoutor din partea Primului Secretar al Ambasadei Poloniei, D-ul Jakóbiec Wojciech. Scrie Maestrul : Na pamiątkę p. Perecia… ofiaruje A. Romanowski. Traducerea : Ca amintire domnului Perecia (numele incomplet), din partea lui A. Romanowski. De observat că Maestrul își scria numele cu « w », dar mai târziu numele lui s-a scris cu « v ».

Posed și toată biografia Maestrului și faptele sunt verificate după arhivele acestuia dar mi se pare mai interesant să împărtășesc câteva din amintirile mele legate de Domnia Sa. Dacă altcineva are o altă idee…

Adeseori am căutat informații despre Maestrul Romanovski pe Internet fără să dau de ceva interesant. Astăzi am avut noroc și nimerit peste un site unde sunt reproduse niște mărturii. Cuvintele care corespund cel mai mult intențiilor mele – felul cum lucra Maestrul și referințe precise – sunt ale lui Luly, care mi-a dat voie să-le reproduc aici. Am văzut un număr de telefon al acelui site și am sunat. M-am explicat și am dat de o persoană extrem de caldă și de amabilă care și ea mi-a permis să transcriu mărturia lui Luly. De fapt, nici nu s-ar fi putut altfel, cei interesați să cunoască aportul celor care au construit baletul și cultura noastră în general sunt deschiși și amabili. Am să-i cer permisiunea de a-i menționa numele ei.

Mărturia Ilianei Iliescu (extracte) :

  • avea un profil de medalie și o ținută impecabilă, în ciuda vârstei lui înaintate, ținută pe care, trebuie să recunosc, am moștenit-o; dar nu numai atât, ci și port de bras-urile elegante, expresive și o tehnică virtuoză care mi-a permis să abordez roluri de mare forță. Succesele carierei mele le datorez acestui admirabil dascăl și maestru ;
  • n-o să uit niciodată sfaturile sale în toate domeniile de viață și de artă care mi-au fost călăuză neprețuită. Nevorbind corect limba română, îmi spunea ,,Draga, în viață să nu faci niciodată excese în niciun domeniu, așa vei trăi mult și bine, până îți vei atinge țelul de a fi în vârful piramidei artistice – nu logodnici, nu distracții, numai studiu, casă, odihnă și viață echilibrată din toate punctele de vedere” ;
  • acesta a devenit și crezul meu, iar el m-a ajutat să mă desăvârșesc și să-mi ating toate aspirațiile, devenind prim-balerină a scenelor românești și internaționale. Nu pot să uit că Romanovski ne dădea să facem multe relevé-uri, pe care le considera ,,pâine cu unt” pentru balerine, pentru că întăreau gleznele și astfel poantele deveneau o joacă.

Această ultimă frază este extrem de interesantă și profundă. Meseria și plăcere trebuie să meargă mână în mână. Publicul simte și publicul a simțit-o foarte bine pe Luly pe scenă.

Destinul mi-a fost favorabil, căci am descoperit încă o poză a Maestrului în arhiva mea. Este din 1927 și corespunde primei lui perioade profesionale la Opera Română, când a fost angajat ca prim balerin și maestru de balet (1925 – 1928).

Fostografia ni-l înfățișează în deplinătatea forțelor vârstei. Este superb !

P.S. Cu mare plăcere spun că textul a fost revizuit de prietena mea Liliana Iacob, care pe vremea când eram la Școală și la Operă, se numea Liliana Ștefănescu. Transcriu cuvintele ei « Text revizuit (cu interes și plăcere). De fapt cu ea împart pasiunea pentru cuvinte, dragul limbilor. Ea este o traducătoare excelentă din spaniolă în română. Nu pentru că e prietena mea, dar asta este. !. A recunoscut-o și Uniunea Scriitorilor din România, din partea căreia a primit Premiul „pentru o traducere de vis″ a romanului Colecționarul de sunete al spaniolului Fernando Trías de Bes.

Sunt convinsă că printre cei care citesc acest articol sunt unii care au citit o carte tradusă de Liliana.

Dacă mai rămâne câte ceva necorect este doar vina mea pentru că trece ziua Maestrului (apoi am mai adăugat câteva paragrafe pe care ea nu le a văzut încă) ! Este aproape 12 noaptea la mine. La mulți ani Maestre !

Legături :

Ileana Iliescu : câteva pagine din istoria vieții ei.4

La graniță în Italia

A avut cândva Luly un contract în Italia (din cele multe pe care le-a avut acolo) și când a vrut să se întoarcă în țară, la graniță, vameșul italian îi cere actul de seggiorno :

  • Luly : n-am.
  • V : trebuie să aveți. N-ați putut intra fără nimic.
  • Luly : —
  • În ce domeniu lucrați ?
  • Balet.
  • Dovediți-mi !… Altfel nu veți mai putea intra în Italia timp de cinci ani !
  • Luly spune că i s-a făcut rău, a ieșit din mașină și că niciodată n-a mulțumit atât piruetelor și rond-de-jambe-urilor ca atunci. Povestește că toți turiștii și cei care erau la graniță se uitau încântați la acel specacol gratuit.
  • Și ? – o întreb.
  • Am trecut !

Odată, am invitat-o pe Luly la mine la Neuchâtel, în Elveția. A venit cu mașina ei – apropo, Luly a fost prima femeie-șofer din București ! Și-a luat permisul de conducere,  cu numărul 111,  în 1956!  Nu mai știu unde, dar Luly spune că mașinile sunt, de asemenea, o pasiune pentru ea. Fapt ce corespunde cu caracterului ei.

La întoarcere în țară, am călătorit împreună. Eu eram căpitanul de bord, nu că aș fi vrut sau că aș fi avut vreun dar pentru așa ceva. Știam ce e aceea o hartă… dar atât. Luly mi-a pus-o în mână și a zis : tu indici drumul ! La acea vreme n-aveam puterea de a o contrazice. Și azi ? De multe ori nici azi ! În sfârșit, am plecat și trebuia să ajungem la granița cu Austria (Luly avea viză atunci pentru această țară). Și vă inchipuiți că, dacă scriu, este pentru că n-am ajuns acolo, ci în Italia ! Cine o știe pe Luly și-o poate imagina perfect: « Dar, cum de n-ai citit bine ? » Vameșul a venit la noi. Am explicat că am greșit, Luly a explicat că ea era balerină și eu am zis că eram judoka… Ce puteam să spun? Așa am reușit să trecem de la un punct de graniță la altul fără amenzi sau alte cheltuieli. 


Legătură cu :

Ileana Iliescu, primă balerină și prietena mea. A fost eleva Maestrului Anton Romanovski.

Version française ici

Nu pot să nu vorbesc despre Ileana Iliescu, marea balerină care a iluminat toată adolescența și formarea mea în dans clasic la București, România.

Personaj sclipitor, vioi, Ilenana Iliescu avea o ținută regală pe scenă pe care și-a păstrat-o și în viața ei de toate zilele.

Am văzut mulți dansatori și balerine, fiecare cu calitățile lui, dar cea care m-a marcat cel mai mult, cea care întruchipa « dansul », « personajul » pe scenă este Luly. Până și acum, când ascult muzica baletelor pe care le-am văzut cu ea, o văd; chiar în pas de deux-ul « Anton și Cleopatra » din « Faust », un pasaj scurt dar foarte expresif, o văd pe ea când aud muzica.

Viața a decis să-i aducâ un omagiu în sensul că Opera din Iași, prin Beatrice Rancea, directoarea generalà, a invitat-o să colaboreze cu ei. Acolo a montat un « Lacul Lebedelor » absolut formidabil. Se știe că coregraful Oleg Danovski a montat cea mai frumoasă coregrafie a acestui balet, mai ales la actul IV. Dacă Ileana Iliescu a pâstrat idea lui de lebede albe în acel act, fiecare mișcare din tot baletul este un dans. Se simpte influența Maestrului Romanovski, pentru care fiecare mișcare era un dans; absolut nimic nu este gratuit, forțat, muzica și dansul sunt unul și același lucru !

Mi-a fost totdeauna greu să mă uit la dansurile așa numite de caracter, care mi se par adăugate la balete tradiționale, deși la vremea lor era normal și în libret sunt logice. La Ileana Iliescu, aceste dansuri curg de la sine; fiecare pas, fiecare mișcare est un dans, armonios, frumos.

Am avut onoarea de a-l cunoaște și de a lucra cu Maestrul Romanovski care atunci era pensionar și aproape de plecarea de pe lumea asta. Și el și-a păstrat o ținută foarte elegantă pînă la sfârșit. Anna Pavlova, care a dansat cu el la Londra, i-a spus că nu văzuse nicodată un bărbat cu mâini atât de frumoase! Și într-adevăr, avea și el o manieră de a le mișca pe pare i-a tranmis-o Ilienei Iliescu.

Transmiterea cunoștiințelor este o știință complexă. Întâi trebuie să știm să transmitem, apoi, cel care primește cunoștințele trebuie să aibă talent sau, echivalentul acestuia, o știință inconștientâ și cel care o scoate la suprafață este maestrul. Niciodată nu s-a putut face un artist din cineva fără călitâți.

Ileana Iliescu în « Florea de Piatră ». O poză extraordinar de frumoasă (comentariu într-un alt articol mai târziu).
Ileana Iliescu în Don Quijote

Legatură la :

Ileana Iliescu : câteva pagine din istoria vieții ei.2

Ritualul înanitea unui spectacol

Fiecare dansator are ritualul lui : ajunge cu o oră, două înantea spectacolului, se încalzește, se machiază, repetă ce este mai greu sau marchează totul. Luly după ce odată la Lac a repetat diagonală din actul doi, ceea cu soutenu, doublu dégagé, și așa mai departe și nu i a ieșit așa bine pe scena, spune că astă i a ramăs în memorie coroporală și la spectacol, indiferent că publicul n-a văzut nimic, ea a știut că nu i-a ieșit cum ar fi vrut. De atunci a decis că nu mai repeta nimic ! Gen de decizie care cei pe care o știu pe Luly cunosc… De atunci, nimic ! Citesc cuvintele, si aud vocea lui Luly !

Legatură spre :

Ileana Iliescu : câteva pagine din istoria vieții ei.3

Complimente pentru Luly după după spectacolele ei.

Rolul preferat a lui Luly este de a spune lucrurile așa cum le vede ea: clare și curate. Cei care se duceau la ea în cabină după sepctacol să i facă complimente din gen « Vai, ați dansat extraordinar ! » sau « Zău că dansezi mai bine decât cutare sau cutare » se înșelau. Ai ultimi i spunea: să nu mă cumparați cu altcineva, nimeni n-are totul, fiecare are câteceva. Iar, la cei primi, ea spunea : știu eu că acolo sau acolo ceva n-a ieșit cum ar fi trebuit.

Luly spune că seara după spectacolul, acasă închidea ochii și vedea ca un film tot baletul, toți pași făcuți și revedea lucrurile bine făcute și cele unde un ceva lipsiseră.

Eu mențin că Luly a fost o regină pe scenă. Tot se plînge că maeștri cu care a lucrat nu au pus-so să lucreze coup-de-pied-ul. Există însă o explicație legată de teoria lui GDS (Godelieve Denys Struyf – lanțurile mușchiulare și articolare – pe care o practic și predau) și care corespunde cu personalitatea lui Luly. Nu oasele făc formă corpului. Lungimea tendoanelor, ligamentelor, felul cum folosim, prin personalitatea noastră, mușchii făc că avem un corp așa sau așa. Astă merită un capitol separat.

De fapt, cei care n-au coup-de-pied se chinuiesc cu tot felul de poziții, chinuri, dar de geaba. Rezultatul este deformarea labei cu consecințe grave mai târziu. Sunt poziții mai favorabile, un unghiu mai estetic, un endehors foarte pronunțat, șmecherie de meserie care ajută, dar atât. Prima mea surpriză a fost când l-am observat pe un bărbat care încrucișase picioarelor și i-am văzut un coup-de-pied extrem de frumos. M-am gândit că el nu îl folosea… și că ar fi stat mult mai bine la mine… Acum, după ani de zile, și după cursuri de educație permanentă cu Dr Benoît Lesage, am înțeles !

Voiam doar să spun că eu nu m-am uitat la labele lui Luly, pentru că personalitatea ei, ținută ei domneau. O regină scenei ca ea n-am mai întâlnit. Astă se vede și azi, când se plimbă pe stradă, când vorbește cu un director la hotel, un portar. Luly păstrează aliura ei de regina dar în același timp este de o amabilitate și o apropiere care face că omul se simte aproape de ea.

Legătură cu :